Am preluat un “joc” de pe net… dar l-am prelucrat într-un mod propriu, pentru că ei vroiau să afle ce aș fi fost dacă… iar eu vroiam să zic ce mi-ar fi plăcut să fiu dacă… Așa că am scris ambele variante 😀
Dacă eram o lună, aș fi fost aprilie… dar mi-ar fi plăcut să fiu mai.
Dacă eram o zi a săptămânii, aș fi fost miercuri… dar mi-ar fi plăcut să fiu duminică.
[Biserica catolică “Milenium” – Piața Traian, Timișoara. My fav church]
Dacă eram o parte a zilei, aș fi fost noaptea… dar mi-ar fi plăcut să fiu răsăritul.
Dacă eram un animal marin, aș fi fost un delfin și nu aș fi avut nimic împotrivă.
Dacă eram o direcție, aș fi fost înapoi… dar mi-ar fi plăcut să fiu drept înainte.
Dacă eram o virtute, aș fi fost sinceritatea… dar mi-ar fi plăcut să fiu dragostea.
[Prima mea poza de “corazon”, cu aparatul lui Lori, în Germania. DPDV tehnic – yacky, restul – love it]
Dacă eram o personalitate istorică, as fi fost… ”Cleocincea”?! (pentru că la cât de mult îmi place istoria, nu îmi vine altceva mai potrivit în minte :P)
Dacă eram o planetă, aș fi fost pământul și aș fi fost multumită.
Dacă eram un lichid, aș fi fost lapte… dar mi-ar fi plăcut să fiu suc de caise.
Dacă eram o piatră, aș fi fost safir și mi-ar fi plăcut culoarea mea… dar aș fi tins mult către o perlă.
Dacă eram o pasăre, m-aș fi enervat să nu fiu o lebădă.
Dacă eram o plantă, sigur nu aș fi fost o floare :)) eventual un bonsai? 😀
Dacă eram un tip de vreme, aș fi fost oldie și mi-ar fi plăcut la nebunie .
[Biserica ortodoxă din Mehala, Timișoara – priveliște de pe balconul meu :D]
Dacă eram un instrument muzical, aș fi fost un pian.
Dacă eram o emoție, aș fi fost melancolia, dar aș fi vrut să fiu bucuria.
Dacă eram un sunet, as fi fost sunetul valurilor.
Dacă eram un element, aș fi fost focul, dar mi-ar fi plăcut să fiu apa .
Dacă eram un cântec, aș fi fost unul clasic, cântat la pian.
Dacă eram un film, aș fi fost… ta-da: Moulin Rouge!
Dacă eram o carte, claaar aș fi fost “Enigma Otiliei” de G. Calinescu.
Dacă eram un oraș, aș fi fost Constanța… dar aș fi vrut să fiu Timișoara.
Dacă eram un gust, aș fi fost dulce acrișor… dar aș fi vrut să fiu picant.
Dacă eram o aromă, aș fi fost una fresh și aș fi fost foarte multumită.
Dacă eram o culoare, aș fi fost albastru… dar aș fi vrut să fiu alb.
Dacă eram un material, aș fi fost satin.
Dacă eram un cuvânt, aș fi fost truliluli…. dar aș fi vrut să fiu delicatesă.
Dacă eram o parte a corpului, aș fi fost o șuviță ondulată și mi-ar fi plăcut.
Dacă eram o expresie a feței, as fi fost o strâmbătură 😛
Dacă eram o materie de şcoală, aș fi fost matematica, dar nu m-aș fi putut resemna.
[Priveliște din Universitatea de Vest – Timișoara, noaptea. De pe vremea când mergeam la seminariile de film documentar :D]
Dacă eram un personaj de desene animate, aș fi fost una din pisicile aristocrate… și m-aș fi simțit atrasă de Roger – American Dad :)) .
Dacă eram o formă, aș fi fost un strop.
Dacă eram un număr, aș fi fost 1… dar aș fi vrut să fiu 2.
Dacă eram o mașina, aș fi fost un… Nissan Micra? Că altceva oricum nu cunosc :))
Dacă eram o haină, aș fi fost o pereche de blugi… dar aș fi vrut să fiu o rochiță de mătase.
Dacă nu te-aș fi cunoscut… atunci mi te-aș fi imaginat 🙂 Întrebarea e: te cunosc sau continuu să mi te imaginez? :))
Pffff, prea profund pentru un inginer, aşa că mă depăşeşte… Stând şi cujetând la ultima întrebare, îmi vine în minte un citat din Adam Savage care zice cam aşa: “I reject your reality, and substitute my own!”
Consider că în general putem fii ceea ce dorim să fim… în definitiv realitatea nu e absolută, ţine de observator… ce eşti în momentul de faţă şi ce ţi-ai dori să fii nu sunt decât momente consecutive în timp. Permanent tindem să ajungem ceea ce ne dorim şi în general toţi paşii noştri (conştienţi sau înconştienţi) ne duc în acea direcţie. Nu cred în soartă, destin, ci mai degrabă în puterea voinţei 🙂
Deci, ca să-ţi răspund la întrebare şi să termin cu elucubraţiile astea filosofice despre natura voinţei atât de nepotrivite unei dup-amiezi însorite de duminică, imaginându-ţi că mă cunoşti o să mă descoperi… exact aşa cum ţi-ai imaginat… deci implicit mă vei şi cunoaşte, în timp ce mă imaginezi…
Uaaau… cica prea profund pentru un inginer si el baga niste idei filosofice de iti sta mintea in loc :)) Ce porniri mai starnesc in dvs, domnule inginer 😛
😕 raspunsul tau e foarte… foaaarte tare. dap… e tare! Am la ce sa cuget diseara ;)) nu stiam ca esti asa filosofo-halucinogen 😀 Mai un pic si imi faci concurenta 😛
Sa mai treci pe aici!
Poza cu biserica orto’ din Mehala imi place … inteligenta abordare! Congrat’s Mamiculee! Cat despre text, hai sa fiu super-sincer si sa-ti spun ca inca nu l-am citit pe tot, dar tot asa de sincer, promit ca-l voi citi asa in felu-mi (cu calm, eventual cu o bere-n mana) 🙂 .. spuor si pusi-uri duminicale!
Taticule, bine ai revenit! Fac din jocul asta o leapsa… si o dau mai departe:
1. Raimi (cu ocazia asta apuci sa si citesti textul :))
2. Teo
3. Sandra
4. Ada
Spor si tie :* 😀
[…] Andrada mi-a pasat o leapşă mai whimsical, ca să spun aşa şi deloc uşoară. So… here it goes… […]
[…] Îi sunt dator Andradei cu o leapşă destul de interesantă. Iat-o mai jos (în sfârşit […]
Asa au inceput bacurile cu Radio Erevan, printre care cred ca ai fost probabil una dintre membrii fondatori:) Acolo se merge pe pe modelul: “in principiu, da”
ex:
Intrebare: Este adevarat ca in Bucuresti, presedintelui tarii Traian Basescu i s-a furat noua masina Dacia ?
Raspuns: In principiu da. Dar nu a fost la Bucuresti ci mai mult la Constanta, nu a fost presedintele tarii ci mai mult administratorul, nu al tarii ci mai mult al blocului, nu il chema Traian ci mai mult Vasile si nu e vorba de noua masina Dacia ci de vechea motocicleta Mobra a bunicului.
Vezi vreo legatura?:)
:)) =)) Bruuutuuusssss! te mananca degetele? :)) did you have any issues regarding my post? 😛 🙂
Doamne!!! ma uitam pe zelist cine mi-o mai trimis vizite si vad articolul asta. Vad poza si nu-mi vien sa cred :)) O recunosc, dar vag…
Adica stiam ac o am si eu. Era cand ne intorceam din Germania, cand am ramas si prin Viena, asa-i?
Era prost aparatu, de aia e tehnica nasoala.
Dar cum de-ti palce poza aia??
omg…memories memories…
Well… imi place babutza la nebunie. Ca de aia i-am si facut poza 😀 Vezi, nu prea mi-am schimbat gusturile :)) Ma bucur ca am avut un aparat, ce mai conteaza ca era sapuniera ;)) sooo… ce nebunie o fost atunci la Sambachshof 😀
[…] Andrada mi-a pasat o leapşă mai whimsical, ca să spun aşa şi deloc uşoară. So… here it goes… […]