Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘Jurnalism’ Category

…de prin lume adunate 🙂

Satu-Mare

Ieud

Lugoj

Advertisements

Read Full Post »

[Vă prezint primul meu fotoreportaj (de pe vremea când eram tânără… deci nu vă enervați dacă nu este actualizat)]

Spre deosebire de ceea ce cred mulţi dintre locuitorii Timişoarei, Graffitiul nu este tocmai un hobby ieftin, comod sau uşor. Sprayurile utilizate în astfel de lucrări sunt destul de scumpe (17 RON/tub), amenzile sunt usturătoare (între 100 – 500 RON), spaţii special amenajate nu există, iar opera lor poate fi distrusă oricând. Ce îi determină totuşi pe aceşti artişti să îşi dezvolte pasiunea pe clădirile oraşului? După spusele lor, “scopul nu este să strici ceva ce e frumos, ci să “Redesign U’r City”, pe unde e urât, încerci să faci frumos, unde e anost, încerci să bagi puţină culoare”. În urma unei discuţii cu ATKone (cum îşi spune el), am aflat câteva probleme pe care le întâmpini ca tânar artist de graffiti, dar şi cum reuşeşti să îţi menţii interesul faţă de acest hobby.

“Chiar daca ziua pericolele sunt mari, o piesa complexă nu fi făcută noaptea. Ai nevoie de diferite linii skinny sau efecte de trecere de la o culoare la alta ceea ce niciodata nu-ti iese noaptea cum iese ziua.”

“De câţiva ani buni încercăm să ajungem la un acord cu primăria în legătură cu construcţia unui zid special pentru graffiti. Este spre binele lor într-un fel, dar ei nu inteleg. Alte oraşe au zid legal, de exemplu Clujul, Braşovul sau Bucureştiul”

“Avem o singură echipă de grafferi în România ce sunt cunoscuţi în toată ţara şi nu de mult, băieţii au început să fie cât de cât cunoscuţi şi în afara ţării.”

“Suntem dezavantajaţi din start faţă de grafferii de dincolo: la noi nu sunt chiar aşa de accesibile materialele, nu avem spaţii libere şi nici nu stăm toţi la case ca să exersăm pe zidul din grădină.”

Tinerii artişti aleg de obicei clădirile părăsite sau curtea Facultăţii de Arte.

“Cei care au experienţă şi respect ştiu că nu “e frumos” să dai pe instituţii precum muzee, catedrală, primărie, sau pe clădiri proaspăt renovate, pe statui.”

“Poţi face bani din graffiti, dar rar. Comenzile vin câte una la 6 luni, dacă ai noroc. Tinerii care îşi deschid câte un club, proprietaii de magazine sau grădiniţele ne cheamă să aruncăm câte un transform-er pe perete.”

ATKone preferă stilul 3D şi în general se inspiră din lumea mecanică.

Read Full Post »

Timișoara – te ador! Chiar dacă îți faci de cap presărând zăpadă în prostie!

Am găsit de curând un text pe care l-am scris pe la începutul anului al 3-lea de facultate după o întâmplare care m-a marcat. Când l-am citit, am rămas un pic:”Oau… eu am scris chestia aia?” și m-am gândit să îl public (mami, dacă mai găsești compunerea mea din clasa a IV-a, te rog trimite-mi-o cu următorul pachet de aripioare picante 😀 ).

Și ca să nu existe vreun cuvânt fără imagine… am pus și pozele astea două de la Baia-Mare (asta vară la INTC – cine știe, cunoaște), care surprind un moment, de asemenea, impresionant. Nu m-aș fi gândit că cei doi băieți se vor opri din plimbarea lor să îl ajute pe nenea care era în ultimul stadiu de ”amețeală”.

Și acum, povestea! Numai să nu plângeți!:))

”Aşteptam într-o dimineaţă friguroasă împreună cu o prietenă (Paula) lângă Sala Olimpia să ne culeagă o maşină pentru o excursie la Bocsig. Şi cum în lumea asta, fată fiind, nu poţi să stai pe stradă fără să te claxoneze toti re*ardaţii plictisiţi de viaţă, dornici de o geantă peste cap, asta s-a întâmplat şi cu noi. Toate bune şi frumoase, atât timp cât ai posibilitatea să îi ignori. La un moment dat, însă se apropie de noi doi indivizi, cu tenul ciocolată-amăruie, bine făcuţi şi puşi pe glume de 2 bani. „Ce face fetitzele? Cum te cheamă păpuşică? Haideţi cu noi, nu staţi singurele aici”. Întotdeauna m-am întrebat ce poate să îţi lipsească să te crezi interesant făcând chestii de genul acesta. Sau eşti chiar așa de imbecil să crezi că două fete îmbrăcate serios, aşteptând pe cineva o să îţi sară în braţe când le iei cu „păpuşică”? Ignorarea nu a mai mers de data asta, tipii nu vroiau să înţeleagă că nu suntem interesate nici de bolile lor venerice, nici de gripa aviară din creierul lor. Pe stradă nimeni (era sâmbată, ora 8 dimineața).

La un moment dat se apropie de noi alți doi tipi, tinerei cu o privire curioasă. Cred că și eu aveam privirea foarte expresivă în momentul acela. Fără să zic nimic, băieţii s-au oprit in dreptul nostru şi le-au aruncat nişte priviri de „Care-i problema voastră?”  celor doi „păpuşoi”. Băieţii nu au plecat până când păpuşoii nu şi-au luat tălpăşiţa. Eram aşa de uimită, încă nu îmi reveneam din şoc. Am reuşit doar să le zâmbesc celor doi în semn de mulţumire. Culmea, la câteva secunde după, a trecut o maşină de poliţie şi a venit şi maşina noastră. Totuşi, câteva secunde contează. Nu doar când eşti paraşutist (cum ne zicea profa mea de mate dacă întârziam), ci şi în alte situaţii.”

Și de aici am început o întreagă filosofie la momentul respectiv… pe care o puteți citi mai jos (în timp ce vă holbați la poze cu Timișoara în zilele ei bune 🙂 )

[Timișoara, Vasile Pârvan noaptea]

”Trăim în Timişoara… şi ne plângem prea des. Nu sunt vorbele unui jurnalist, aş primi bătaie de la mulţi profesori să zic aşa ceva în calitate de câine de pază al societăţii. Sunt vorbele unei optimiste. Vorbele unei fete care crede că viaţa este frumoasă dacă ştii să apreciezi ce ai şi să înveţi să nu te mai plangi pentru ce nu ai. Sunt mai multe lucruri în prima categorie, chiar dacă nu crezi.”

[Timișoara, Domul Romano-Catolic din Unirii]

”Cât valorează sănătatea atunci când esti bolnav de cancer în ultimul stadiu? Cât valorează libertatea atunci când eşti închis pe viaţă? Cât valorează prezenţa unei fiinţe dragi atunci când eşti singur pe lume? Mai mult decât tot aurul din lume.”

[Timișoara, Catedrala Mitropolitană și fântâna cu pești]

”Avem multe, dar nu ne dăm seama. Simt nevoia să fiu recunoscătoare pentru multe lucruri pe care le-am primit şi fără să ştiu să le cer.”

[Timișoara, Zona Iulius Mall]

”Trebuie, totuşi să ne dorim tot mai mult, pentru că altfel nu putem evolua. Dar una este să îţi doresti mai mult, alta este să te plangi pentru că ai prea puţin. Nu mi se pare normal să rămânem la mentalitatea românului frustrat: poziţia de stand-by, cu braţele încrucişate şi cerşind atenţie pentru nenorocirea noastră.”

[Timișoara, Malul Begăi pe înserate]

”Niciunde în lume nu îţi pică din cer bani, recunoaştere, respect. Ori te ridici să lupti pentru ce îţi doreşti, ori îţi accepţi mizeria şi nu te mai plângi.”

[Timișoara, Bega de pe Podul Michelangelo]

Read Full Post »

Să zic da, să zic nu… Am fost un pic nehotărâtă la început! Dar acum mă bucur, că am spus da. Am apucat azi să vorbesc cu persoane de care nu am mai auzit de mult. M-au sunat: ”Te-am văzut în ziaaaar! Uau! Felicitari! Ma bucur pentru tine.” Mulțumesc!
În plus, am avut pe blog și câteva zeci de vizite în plus de pe google, tot din cauza articolului. Mediatizarea asta… of, of 🙂

Îi spun un mare mulțumesc și Andreei Șutoi, autoarea articolului, ziaristă foarte dedicată meseriei de jurnalist. A ieșit bine, până la urmă!

Cu ocazia asta, Raimi a pus și un articol pe blogul lui… Mulțumesc! :* Ai o mare contribuție în formarea mea ca fotograf. Știi doar, de cate ori te sun să te întreb una, alta despre aparatul de fotografiat, despre Photoshop etc.

Dacă vreți să vedeți articolul direct de la sursă… AICI
Comentarii?

Read Full Post »

%d bloggers like this: