Feeds:
Posts
Comments

Archive for October, 2011

…și un scurt text ”furat” de la Jorge Luis Borges:

“După un anumit timp, omul învață să perceapă diferența subtilă între a susține o mână și a înlănțui un suflet, și învață că dragostea nu înseamnă a te culca cu cineva, și a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranța, și așa, omul începe să învețe…

Că săruturile nu sunt contracte și cadourile nu sunt promisiuni, și așa omul începe să-și accepte căderile cu capul sus și ochii larg deschiși, și învață să-și construiască toate drumurile bazate pe astăzi și acum pentru că terenul lui “mâine” este prea nesigur pentru a face planuri … și viitorul are mai mereu o mulțime de variante care se opresc însă la jumătatea drumului.

 

Și după un timp, omul învață că – dacă e prea mult – până și căldura cea dătătoare de viață a soarelui, arde și calcinează (…).

Cu timpul înveți că a sta alături de cineva pentru că îți oferă un viitor mai bun, înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei dori să te întorci la trecut.

Cu timpul înțelegi că doar cel care e capabil să te iubească cu defectele tale, fără a pretinde să te schimbe, îți poate aduce toată fericirea pe care ți-o dorești.

Îți dai seama cu timpul că dacă ești alături de aceasta persoană doar pentru a-ți întovărăși singuratatea, în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.

Ajungi cu timpul să înțelegi că adevărații prieteni sunt numărați, și că cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii.

Cu timpul înveți că vorbele spuse într-un moment de mânie, pot continua tot restul vieții să facă rău celui rănit.

Cu timpul înveți că a scuza e ceva ce poate face oricine, dar că a ierta, de asta sunt capabile doar sufletele cu adevărat mari.

Cu timpul înțelegi că dacă ai rănit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodată prietenia nu va mai fi la aceeași intensitate.

Cu timpul îți dai seama că deși poți fi fericit cu prietenii tăi, într-o bună zi vei plânge după cei pe care i-ai lăsat să plece.

Cu timpul înveți ca grăbind sau forțând lucrurile să se petreacă, asta va determina ca în final, ele să nu mai fie așa cum sperai.

Cu timpul îți dai seama că în realitate, cel mai bun nu era viitorul, ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.

Cu timpul vei vedea că – deși te simți fericit cu cei care-ți sunt împrejur – îți vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine și acum s-au dus și nu mai sunt…

Cu timpul vei învăța că încercând să ierți sau să ceri iertare, să spui că iubești, să spui că ți-e dor, să spui că ai nevoie, să spui că vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormânt, nu mai are nici un sens.

Dar din pacate, toate se învață doar cu timpul…”

Advertisements

Read Full Post »

%d bloggers like this: