Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘Mesaje catre voi’ Category

Pentru marile bucurii ale vieții, am tot timpul impresia că se muncește foarte mult, iar când în sfârșit avem parte de ele, parcă sentimentul ușurării, al liniștii, al împlinirii, umbresc oarecum fericirea. Dar micile bucurii ale vieții vin de obicei ca niște cadoașe din partea universului. Și atunci te bucuri ca un copil căruia cineva i-a întins o ciocolată.

Stuttgart Bad-Cannstatt Vasen

Stuttgart Bad-Cannstatt Vasen

Am strâns aici câteva din micile mele bucurii ale vieţii de zi cu zi şi le împart cu voi:

Să te asezi în tramvai pe un loc deja încălzit

Lumanari_romantice_indragostiti

Lumanari romantice pentru indragostiti

Să te trezești noaptea și să vezi că mai este muuult până sună ceasul

Conacul Archia - Deva Interior

Conacul Archia – Deva Interior

Să găsești bani în poșeta pe care nu ai mai purtat-o de ceva vreme

Stuttgart Feuersee - Biserica de pe lac

Stuttgart Feuersee – Biserica de pe lac

Să îți zâmbească un copil necunoscut pe stradă

Motan alb-negru si flori

Motan alb-negru si flori

Vouă ce lucruri mărunte vă aduc zâmbetul pe buze?

Advertisements

Read Full Post »

…și ceva poze de acum vreo 2 ani – Deva, parcul de sub Cetate.

1. Prietenii și familia, bineînțeles. Nu o să detaliez… 🙂

2. Apropo TV. Întotdeauna am vrut să o zic: Andi Moisescu mi se pare un pic crispat și nespontan ca și prezentator. Se simte prezența prompterului, îmi pare rau. Emisiunea în sine este totuși bestială. Mă înclin!

3. Torenții :)) și netul ieftin. Pentru că în momentul ăsta am chef să văd o dramă tristă de să-ți bați copii. Vreau să stau în pat cu o punga de jeleuri, sa ma uit la un film deprimant, să plâng și să termin și ultima cutie de servețele.

4. KFC :(( Da, mi-e dor de niște aripioare picante de nu-i adevărat. Vreo 12, așa… 🙂

5. Să vorbesc la telefon despre verzi și uscate… toate incluse în cele nșpe sute de minute în rețea. Când am plecat, asta mi-am dorit: să iau o pauza de la telefonul mobil… cred ca mi-a ajuns 😀

6. Să mă poarte tramvaiul dintr-o parte a orașului în cealaltă, să uit să mă dau jos și să mai fac o tura, că oricum am abonament.

7. Să îmi asortez hainele, accesorile și bijuteriile așa cum am chef, nu să mă gândesc că exact eșarfa AIA pe care aș purta-o acum, am lăsat-o acasă, că tricoul ăla ar arăta așa de bine cu colierul ROȘU pe care l-am lăsat acasă, că aș da o tură de jogging, dar nu în pantalonii aștia, ci în ĂIA trei sferturi… pe care i-am lăsat acasă!

8. Magazine deschise duminica! Păi nu? De unde să știu eu sâmbătă ce o să vreau duminică? Sau ce altceva să faci în ziua în care nu TREBUIE să faci nimic?

9. O slujba catolică în limba română… cântece și tot tacâmul 🙂

10. Timișoara cu toate locurile de suflet pe unde m-am plimbat oftând de încântare; cu toți ciudații ei – cu vânzătoarele îmbufnate, moșii și băbuțele simpatici foc; copiii din Piața Unirii și… amintirea ta.

Read Full Post »

Pentru a câștiga ceva trebuie să fii pregătit să profiți de șansă, la locul potrivit, la momentul potrivit!

Pentru a păstra ce ai câștigat… asta deja înseamnă multă muncă, înțelepciune și determinare.

Acestea fiind spuse, vă doresc Un Paște fericit alături de cei dragi vouă, multe bucurii și împliniri!

Read Full Post »

…coleg de facultate si prieten!

Desi cuvintele sunt de prisos…

Mi-e dor şi îl regret…

Mă cuprinde spaima de fiecare dată când îmi amintesc toate clipele petrecute anul trecut în spital sau… la el acasă. O spaima, nu de moarte în sine, ci de gândul că nu il voi mai vedea zâmbind aici. O spaimă de acea durere pe care am resimţit-o de atâtea ori… şi care ştiu că nu dispare nici măcar cu trecerea anilor.

Când te împrieteneşti cu cineva, esti entuziasmat şi plin de speranţă… dar nu te gândeşti că dacă îl pierzi durerea ta s-ar putea să fie mult mai mare decât bucuria de dinainte. Te ataşezi de persoane fără să ţii cont că va veni un moment când vei fi obligat să renunţi la ele.

Cred că următorul text (scris de Charles Chaplin – sau cel puţin aşa se zice, un pic adaptat) poate să inspire la o meditaţie despre însemnătatea vieţii.

“Am iertat greşeli de neiertat, am încercat să înlocuiesc persoane de neînlocuit şi să uit persoane de neuitat. Am acţionat din impuls. Am fost dezamăgit de oameni pe care-i credeam incapabili să mă dezamăgească, însă am dezamăgit şi eu oameni… Am râs când îmi era aproape imposibil să râd. Am ţinut pe câte cineva în brate pentru a-l proteja.  Mi-am făcut prieteni veşnici, am iubit şi am fost iubit. Am strigat şi am sărit de atâta fericire, am trăit pentru dragoste şi am făcut promisiuni de eternitate, dar mi-am frânt inima de atâtea ori! Am plâns ascultând muzică sau privind fotografii. Am sunat pe cineva doar pentru a auzi un glas, m-am îndrăgostit de un surâs.

Am crezut că voi muri de atâta nostalgie. Mi-a fost teamă că voi pierde un om deosebit (pe care în final l-am şi pierdut)….dar am supravieţuit. Şi trăiesc încă! Şi nu voi permite ca viaţa să treacă pe lângă mine… şi nici tu nu trebuie să permiti acest lucru. Trăieşte! Ceea ce trebuie să faci, este să lupţi cu convingere, să îmbrăţişezi viaţa şi să trăieşti cu pasiune, să pierzi cu demnitate şi să învingi cu îndrăzneală, pentru că lumea aparţine aceluia care îndrăzneşte ! Viaţa înseamnă prea mult pentru a fi insignifiantă.”

Mai tii minte?

Read Full Post »

DISCUȚIE ÎNTRE DOI EMBRIONI

[Orice asemănare cu personaje și discuții reale între oameni e chiar extrem de neîntâmplătoare!]

– Și tu crezi în viața de după naștere?
– Desigur. După naștere trebuie să urmeze ceva. Probabil că ne aflăm aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmează.
– Ce prostie! După naștere nu urmează nimic. Și, de altfel, cum ar putea  să arate?
– Nu știu exact, dar desigur ca va fi mai multă lumină decât aici. Poate că vom umbla pe propriile picioare și vom manca cu propria gura.
– Ce tâmpenie! Nu se poate să umbli. Iar ca să mănânci cu gura, chiar ca ar fi de râs! Doar noi mâncăm prin cordonul ombilical… Însă ia să îți spun eu ceva: putem exclude viața de după naștere, pentru că deja acum e prea scurt cordonul ombilical.
– Ba da, ba da, cu siguranță va fi ceva. Însă, probabil, ceva mai altfel  decât ne-am obișnuit aici.
– Păi de acolo nu s-a întors nimeni. O dată cu nașterea, viața se  termină, pur și simplu. De altfel, viața nu este altceva decât o permanență înghesuială, în întuneric.
– Eu nu știu exact cum va fi, dacă ne vom naște, dar desigur că o vom găsi pe MAMA, iar ea va avea grijă de noi.
– Pe mama? Tu crezi în MAMA ? Și după tine, unde ar putea ea să fie?
– Păi oriunde, în jurul nostru. Doar trăim în ea și prin ea. Fără ea, nu am fi deloc.
– Eu nu cred asta! Eu nu am văzut nicicând, nici un fel de mamă, așa că e evident că nu există.
– Dar, uneori, când suntem în liniște, o auzim cum cântă, simțim cum mângâie lumea din jurul nostru. Știi, eu cred că viața adevărată ne așteaptă abia de acum încolo!


Și o poză de la marginea Romei (sept 2009).

Read Full Post »

Este prietena unei colege de serviciu. Nu o cunosc personal, dar îi cunosc povestea, îi mai citesc blogul și având în vedere că de data asta sunt sigură că nu este vorba despre nicio înșelătorie, am donat! Tu poți să dai o mână de ajutor? Pentru tine sunt 2 euro, pentru ea poate să însemne viața!

[Cristina Liliana Dinu, 27 de ani, avocat suspendat, diagnosticata cu cancer limfatic, nevoie de transplant cu celule stem]

Read Full Post »

Timișoara – te ador! Chiar dacă îți faci de cap presărând zăpadă în prostie!

Am găsit de curând un text pe care l-am scris pe la începutul anului al 3-lea de facultate după o întâmplare care m-a marcat. Când l-am citit, am rămas un pic:”Oau… eu am scris chestia aia?” și m-am gândit să îl public (mami, dacă mai găsești compunerea mea din clasa a IV-a, te rog trimite-mi-o cu următorul pachet de aripioare picante 😀 ).

Și ca să nu existe vreun cuvânt fără imagine… am pus și pozele astea două de la Baia-Mare (asta vară la INTC – cine știe, cunoaște), care surprind un moment, de asemenea, impresionant. Nu m-aș fi gândit că cei doi băieți se vor opri din plimbarea lor să îl ajute pe nenea care era în ultimul stadiu de ”amețeală”.

Și acum, povestea! Numai să nu plângeți!:))

”Aşteptam într-o dimineaţă friguroasă împreună cu o prietenă (Paula) lângă Sala Olimpia să ne culeagă o maşină pentru o excursie la Bocsig. Şi cum în lumea asta, fată fiind, nu poţi să stai pe stradă fără să te claxoneze toti re*ardaţii plictisiţi de viaţă, dornici de o geantă peste cap, asta s-a întâmplat şi cu noi. Toate bune şi frumoase, atât timp cât ai posibilitatea să îi ignori. La un moment dat, însă se apropie de noi doi indivizi, cu tenul ciocolată-amăruie, bine făcuţi şi puşi pe glume de 2 bani. „Ce face fetitzele? Cum te cheamă păpuşică? Haideţi cu noi, nu staţi singurele aici”. Întotdeauna m-am întrebat ce poate să îţi lipsească să te crezi interesant făcând chestii de genul acesta. Sau eşti chiar așa de imbecil să crezi că două fete îmbrăcate serios, aşteptând pe cineva o să îţi sară în braţe când le iei cu „păpuşică”? Ignorarea nu a mai mers de data asta, tipii nu vroiau să înţeleagă că nu suntem interesate nici de bolile lor venerice, nici de gripa aviară din creierul lor. Pe stradă nimeni (era sâmbată, ora 8 dimineața).

La un moment dat se apropie de noi alți doi tipi, tinerei cu o privire curioasă. Cred că și eu aveam privirea foarte expresivă în momentul acela. Fără să zic nimic, băieţii s-au oprit in dreptul nostru şi le-au aruncat nişte priviri de „Care-i problema voastră?”  celor doi „păpuşoi”. Băieţii nu au plecat până când păpuşoii nu şi-au luat tălpăşiţa. Eram aşa de uimită, încă nu îmi reveneam din şoc. Am reuşit doar să le zâmbesc celor doi în semn de mulţumire. Culmea, la câteva secunde după, a trecut o maşină de poliţie şi a venit şi maşina noastră. Totuşi, câteva secunde contează. Nu doar când eşti paraşutist (cum ne zicea profa mea de mate dacă întârziam), ci şi în alte situaţii.”

Și de aici am început o întreagă filosofie la momentul respectiv… pe care o puteți citi mai jos (în timp ce vă holbați la poze cu Timișoara în zilele ei bune 🙂 )

[Timișoara, Vasile Pârvan noaptea]

”Trăim în Timişoara… şi ne plângem prea des. Nu sunt vorbele unui jurnalist, aş primi bătaie de la mulţi profesori să zic aşa ceva în calitate de câine de pază al societăţii. Sunt vorbele unei optimiste. Vorbele unei fete care crede că viaţa este frumoasă dacă ştii să apreciezi ce ai şi să înveţi să nu te mai plangi pentru ce nu ai. Sunt mai multe lucruri în prima categorie, chiar dacă nu crezi.”

[Timișoara, Domul Romano-Catolic din Unirii]

”Cât valorează sănătatea atunci când esti bolnav de cancer în ultimul stadiu? Cât valorează libertatea atunci când eşti închis pe viaţă? Cât valorează prezenţa unei fiinţe dragi atunci când eşti singur pe lume? Mai mult decât tot aurul din lume.”

[Timișoara, Catedrala Mitropolitană și fântâna cu pești]

”Avem multe, dar nu ne dăm seama. Simt nevoia să fiu recunoscătoare pentru multe lucruri pe care le-am primit şi fără să ştiu să le cer.”

[Timișoara, Zona Iulius Mall]

”Trebuie, totuşi să ne dorim tot mai mult, pentru că altfel nu putem evolua. Dar una este să îţi doresti mai mult, alta este să te plangi pentru că ai prea puţin. Nu mi se pare normal să rămânem la mentalitatea românului frustrat: poziţia de stand-by, cu braţele încrucişate şi cerşind atenţie pentru nenorocirea noastră.”

[Timișoara, Malul Begăi pe înserate]

”Niciunde în lume nu îţi pică din cer bani, recunoaştere, respect. Ori te ridici să lupti pentru ce îţi doreşti, ori îţi accepţi mizeria şi nu te mai plângi.”

[Timișoara, Bega de pe Podul Michelangelo]

Read Full Post »

Older Posts »

%d bloggers like this: