… Timișoara - te ador! Chiar dacă îți faci de cap presărând zăpadă în prostie!
Am găsit de curând un text pe care l-am scris pe la începutul anului al 3-lea de facultate după o întâmplare care m-a marcat. Când l-am citit, am rămas un pic:”Oau… eu am scris chestia aia?” și m-am gândit să îl public (mami, dacă mai găsești compunerea mea din clasa a IV-a, te rog trimite-mi-o cu următorul pachet de aripioare picante 
).
Și ca să nu existe vreun cuvânt fără imagine… am pus și pozele astea două de la Baia-Mare (asta vară la INTC – cine știe, cunoaște), care surprind un moment, de asemenea, impresionant. Nu m-aș fi gândit că cei doi băieți se vor opri din plimbarea lor să îl ajute pe nenea care era în ultimul stadiu de ”amețeală”.
Și acum, povestea! Numai să nu plângeți!:))
”Aşteptam într-o dimineaţă friguroasă împreună cu o prietenă (Paula) lângă Sala Olimpia să ne culeagă o maşină pentru o excursie la Bocsig. Şi cum în lumea asta, fată fiind, nu poţi să stai pe stradă fără să te claxoneze toti re*ardaţii plictisiţi de viaţă, dornici de o geantă peste cap, asta s-a întâmplat şi cu noi. Toate bune şi frumoase, atât timp cât ai posibilitatea să îi ignori. La un moment dat, însă se apropie de noi doi indivizi, cu tenul ciocolată-amăruie, bine făcuţi şi puşi pe glume de 2 bani. „Ce face fetitzele? Cum te cheamă păpuşică? Haideţi cu noi, nu staţi singurele aici”. Întotdeauna m-am întrebat ce poate să îţi lipsească să te crezi interesant făcând chestii de genul acesta. Sau eşti chiar așa de imbecil să crezi că două fete îmbrăcate serios, aşteptând pe cineva o să îţi sară în braţe când le iei cu „păpuşică”? Ignorarea nu a mai mers de data asta, tipii nu vroiau să înţeleagă că nu suntem interesate nici de bolile lor venerice, nici de gripa aviară din creierul lor. Pe stradă nimeni (era sâmbată, ora 8 dimineața).
La un moment dat se apropie de noi alți doi tipi, tinerei cu o privire curioasă. Cred că și eu aveam privirea foarte expresivă în momentul acela. Fără să zic nimic, băieţii s-au oprit in dreptul nostru şi le-au aruncat nişte priviri de „Care-i problema voastră?” celor doi „păpuşoi”. Băieţii nu au plecat până când păpuşoii nu şi-au luat tălpăşiţa. Eram aşa de uimită, încă nu îmi reveneam din şoc. Am reuşit doar să le zâmbesc celor doi în semn de mulţumire. Culmea, la câteva secunde după, a trecut o maşină de poliţie şi a venit şi maşina noastră. Totuşi, câteva secunde contează. Nu doar când eşti paraşutist (cum ne zicea profa mea de mate dacă întârziam), ci şi în alte situaţii.”
Și de aici am început o întreagă filosofie la momentul respectiv… pe care o puteți citi mai jos (în timp ce vă holbați la poze cu Timișoara în zilele ei bune 
)
[Timișoara, Vasile Pârvan noaptea]
”Trăim în Timişoara… şi ne plângem prea des. Nu sunt vorbele unui jurnalist, aş primi bătaie de la mulţi profesori să zic aşa ceva în calitate de câine de pază al societăţii. Sunt vorbele unei optimiste. Vorbele unei fete care crede că viaţa este frumoasă dacă ştii să apreciezi ce ai şi să înveţi să nu te mai plangi pentru ce nu ai. Sunt mai multe lucruri în prima categorie, chiar dacă nu crezi.”
[Timișoara, Domul Romano-Catolic din Unirii]
”Cât valorează sănătatea atunci când esti bolnav de cancer în ultimul stadiu? Cât valorează libertatea atunci când eşti închis pe viaţă? Cât valorează prezenţa unei fiinţe dragi atunci când eşti singur pe lume? Mai mult decât tot aurul din lume.”
[Timișoara, Catedrala Mitropolitană și fântâna cu pești]
”Avem multe, dar nu ne dăm seama. Simt nevoia să fiu recunoscătoare pentru multe lucruri pe care le-am primit şi fără să ştiu să le cer.”
[Timișoara, Zona Iulius Mall]
”Trebuie, totuşi să ne dorim tot mai mult, pentru că altfel nu putem evolua. Dar una este să îţi doresti mai mult, alta este să te plangi pentru că ai prea puţin. Nu mi se pare normal să rămânem la mentalitatea românului frustrat: poziţia de stand-by, cu braţele încrucişate şi cerşind atenţie pentru nenorocirea noastră.”
[Timișoara, Malul Begăi pe înserate]
”Niciunde în lume nu îţi pică din cer bani, recunoaştere, respect. Ori te ridici să lupti pentru ce îţi doreşti, ori îţi accepţi mizeria şi nu te mai plângi.”
[Timișoara, Bega de pe Podul Michelangelo]
). Dacă dați un search pe google o să găsiți lucruri interesante despre el. Un om super calumea! La fel si familia lui. Înafară de ce găsiți pe google, trebuie să știți că practică schiul pe acoperișuri și e darnic!
